AUR sesizează Parchetul General privind organizarea alegerilor parțiale în București
AUR a anunțat marți seară că a depus o sesizare la Parchetul General referitoare la neorganizarea alegerilor parțiale în București, deși termenul legal a expirat pe 3 septembrie. Formațiunea acuză Guvernul și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) de abuz în serviciu și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.
„Astăzi, AUR a depus un denunț penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva reprezentanților Guvernului și AEP pentru abuz în serviciu și împiedicarea exercitării drepturilor electorale”, se arată în comunicatul de presă al AUR.
Conform documentului, Guvernul și AEP „au blocat intenționat organizarea alegerilor pentru Primăria Capitalei, deși mandatul lui Nicușor Dan a încetat pe 26 mai 2025, iar termenul legal a expirat pe data de 3 septembrie”. Legea prevede că alegerile trebuie organizate în termen de 90 de zile de la vacantarea funcției.
În prezent, data alegerilor nu a fost stabilită din cauza lipsei unei viziuni comune între membrii alianței de guvernare. USR susține că alegerile pentru capitală ar trebui să aibă loc în luna noiembrie, în timp ce PSD preferă ca acestea să fie organizate mai degrabă în primăvară.
O altă variabilă în această ecuație sunt candidații. Daniel Băluță, potențialul candidat PSD pentru Primăria Capitalei, a declarat că ar dori ca dreapta să nu formeze o alianță, amenințând că, în cazul în care USR și PNL vor avea un candidat comun, PSD va ieși din alianță.