Ce spunea Mihai Eminescu despre pericolul rusesc: „Rusia nu voiește să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.”
Mihai Eminescu, în calitatea sa de publicist, a tras semnale de alarmă privind pericolul rusesc asupra identității naționale și asupra unității românilor. Într-un articol publicat în 1878, acesta denunța anexarea Basarabiei de Sud de către Imperiul Țarist și opresiunea culturală exercitată asupra românilor din teritoriile ocupate. Deși au trecut mai bine de 140 de ani, tacticile rusești de destabilizare și influență rămân similare, adaptându-se la noile realități tehnologice și politice.
Mihai Eminescu, considerat de mulți un poet al idealurilor eterne, a fost și un publicist fervent, implicat în dezbaterile politice și sociale ale epocii sale. Printre temele centrale ale articolelor sale publicate în ziarul Timpul se numără și viziunea sa asupra Rusiei, pe care o percepea ca pe o amenințare existențială la adresa poporului român.
Într-un articol din iunie 1878, intitulat „România în luptă cu panslavismul”, Eminescu avertizează asupra pericolului pe care îl reprezenta Rusia, pe care o considera nu doar un dușman teritorial, ci și un agresor cultural și spiritual. Poetul susține că anexarea celor trei județe din sudul Basarabiei după războiul ruso-turc din 1877-1878 nu a fost doar un act de expansiune teritorială, ci o încercare deliberată de a distruge identitatea românească.
Rusia – un stat manipulator și opresor în viziunea lui Mihai Eminescu
Eminescu descrie Rusia ca fiind o putere agresivă, care nu se mulțumește cu granițele stabilite, ci urmărește să „mistuiască” sufletele poporului român. El argumentează că scopul Rusiei nu este doar cucerirea pământurilor românești, ci și asimilarea culturală și distrugerea conștiinței naționale:
„Rusia nu voiește să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.”
În viziunea sa, politica rusă în teritoriile ocupate era una brutală, interzicând manifestările culturale românești, precum cântarea în limba română de Paște sau utilizarea limbii materne în școală, administrație și biserică. Comparativ, Eminescu subliniază că, deși românii au fost sub dominația turcilor timp de sute de ani, aceștia nu au încercat niciodată să distrugă limba sau identitatea națională.
De ce îi ura Eminescu pe ruși?
Ostilitatea lui Eminescu față de Rusia se baza pe mai mulți factori:
- Anexarea teritoriilor românești – Poetul nu putea accepta pierderea Basarabiei, considerând-o o parte integrală a „vetrei Moldovei”.
- Opresiunea culturală – Eminescu vedea în politica rusă o încercare sistematică de a dezrădăcina românismul din teritoriile ocupate.
- Propaganda panslavistă – Ideologia panslavistă promovată de Rusia era percepută de Eminescu ca o amenințare la adresa unui stat român înconjurat de națiuni slave, ceea ce ar fi dus, în opinia sa, la un nou șir de conflicte.
Manipularea urii între români
Eminescu credea că una dintre strategiile Rusiei era să provoace dezbinare între românii de pe ambele maluri ale Prutului, închizând granițele și izolând comunitățile românești de peste Prut. El observa cum măsurile represive și politica de rusificare semănau teamă și ură între oamenii de aceeași etnie:
„Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte.”
Eminescu și lupta pentru identitate
În fața pericolului rus, Eminescu găsea putere în conștiința națională și în superioritatea culturală a românilor. Poetul vedea poporul român ca pe o națiune mică, dar mândră și cu un destin aparte:
„E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc […] rodul e frumos și îmbelșugat.”
Un avertisment profetic
Articolele lui Eminescu rămân actuale prin prisma avertismentelor legate de pericolele imperialismului și ale dezbinării. El subliniază că unitatea națională și conștiința identității sunt cele mai puternice arme în fața oricărei puteri străine care încearcă să-și impună dominația. „Rusia nu voiește să înainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.” Iată cum își încheie articolul Mihai Eminescu:
„Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă. Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti „Hristos a inviat” în româneşte.Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă.”
