Descoperiri surprinzătoare despre ciuma bubonică
O bacterie de dimensiuni reduse, care măsoară doar o miime dintr-un milimetru, a provocat devastări în rândul populației de trei ori de-a lungul istoriei, fiecare pandemie rezultând în zeci de milioane de decese. O echipă internațională de cercetători a identificat un „truc genetic” surprinzător prin care microbul responsabil pentru ciumă, yersinia pestis, a reușit să supraviețuiască timp de sute de ani, reducându-și gradul de virulență pentru a putea ucide un număr mai mare de oameni, dar pe o perioadă mai lungă de timp.
Istoria pandemiei de ciumă
Premiera răspândirii ciumei bubonice a avut loc în anul 541, în inima Imperiului Roman, unde a dus la mii de morți în fiecare zi, lăsând cadavre pe străzi. Această pandemie a fost cunoscută sub numele de Ciuma lui Iustinian și a provocat aproape 50 de milioane de victime. Ulterior, în 1346, ciuma s-a reapărut violent, omorând o treime din populația Europei, fiind denumită „Moartea neagră”. A treia pandemie a avut loc în provincia chineză Yunnan, în 1855, unde ciuma a ucis aproximativ 12 milioane de oameni.
Bacteria yersinia pestis a fost responsabilă pentru cele trei mari pandemii de ciumă bubonică, care se numără printre cele mai devastatoare în istoria umanității, alături de gripa spaniolă din 1918, răspândirea variolei în America, SIDA și Covid-19.
Adaptarea bacteriei pentru supraviețuire
Un cercetător spaniol de la Institutul Pasteur din Paris, Mas Fiol, a explicat că există o teorie conform căreia ar putea fi mai avantajos pentru un patogen să nu omoare un număr mare de gazde infectate, pentru a permite o răspândire mai extinsă. Totuși, în cazul ciumei, acest lucru părea paradoxal, deoarece microbul are nevoie să ucidă organismul gazdă pentru a se transmite. Ciuma bubonică necesită ca patogenul să fie prezent în sânge, provocând septicemie, astfel încât puricele să poată mușca și să transmită bacteriile unei noi victime.
Analiza ADN-ului microbian
Cercetătorii au concluzionat că selecția naturală a favorizat tulpinile de yersinia pestis mai puțin letale, care nu omorau un număr mare de șobolani, vectorul principal de transmitere, împreună cu puricii care îi parazitează. După analiza ADN-ului microbian obținut de la sute de cadavre ale victimelor celor trei pandemii, s-a constatat o scădere a numărului de copii ale genei responsabile pentru virulența bacteriei, în loc să crească. Această genă este esențială pentru producerea unei proteine care permite bacteriei să ajungă în ganglionii limfatici și să se înmulțească înainte de a pătrunde în sânge.
Astfel, cu cât microbul are mai puține astfel de gene, cu atât devine mai puțin letal. Totuși, yersinia pestis depinde de capacitatea sa letală pentru a supraviețui, iar cercetările recente subliniază adaptările acestei bacterii în fața presiunilor evolutive.
Impactul ciumei bubonice de-a lungul timpului
De-a lungul istoriei, ciuma bubonică s-a răspândit prin grupuri fragmentate, provocând un număr alarmant de decese. Cele mai recente descoperiri în acest domeniu au fost publicate săptămâna trecută în revista Science.
Moartea Neagră: pandemia din 1346
Pandemia cunoscută sub numele de „Moartea Neagră”, care a început în 1346, a avut un impact devastator asupra Europei, ucigând o treime din populația acesteia.
A treia pandemie de ciumă bubonică
A treia pandemie de ciumă bubonică, ce a debutat în 1855 în China, continuă să existe și în prezent în regiunile endemice, cum ar fi Uganda, Republica Democrată Congo, Mongolia și Statele Unite ale Americii.
Rata mortalității înainte și după antibiotice
Înainte de introducerea antibioticelor, aproximativ 60% dintre persoanele infectate cu ciumă bubonică în America decedau, conform Institutelor Naționale de Sănătate din SUA. În prezent, cu ajutorul medicamentelor precum ciproflaxina și doxiciclina, rata mortalității a scăzut la 11%.
Avertismentele specialiștilor
Institutul american a avertizat că aproape toate persoanele cu ciumă septicemică sau pulmonară mor dacă nu primesc tratament imediat. Această situație a fost descrisă de Mas Fiol, care a menționat o adaptare a bacteriei ce îi permite să reziste mai mult timp, caracterizată ca o reacție de disperare.
Contextul ecologic al ciumei
Gonzalez Zorn, consilier al Organizației Mondiale a Sănătății pe tema rezistenței antimicrobiene, a subliniat importanța contextului ecologic în care ciuma a ucis milioane de șobolani, modificând astfel presiunea selecției naturale. O tulpină extrem de virulentă nu mai era eficientă, fiind preferată o tulpină mai blândă, care le oferea vectorilor sau gazdelor mai mult timp pentru a ajunge la noi focare.
Provocări contemporane
Într-o lume în care bacteriile rezistente se răspândesc prin avioane, apă menajeră și produse din carne, Zorn a evidențiat că înțelegerea variațiilor în numărul de copii ale unei gene care pot influența comportamentul patogenic este esențială. Aceasta poate fi diferența dintre o infecție controlabilă și o nouă pandemie.
