Focar de pestă porcină africană în Timiș
Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat la o fermă dintr-o localitate din județul Timiș. Autoritățile au izolat nouă localități, care se află acum sub supravegherea strictă a specialiștilor sanitar-veterinari.
Probele prelevate de la Direcția Sanitar Veterinară Timiș au avut rezultate pozitive pentru această boală, determinând instituirea unor zone de protecție și supraveghere. Focarul a fost identificat în localitatea Izvin, situată la câțiva zeci de kilometri de Timișoara.
În urma acestei situații, Direcția Sanitar Veterinară Timiș a decis să stabilească o zonă de protecție de 3 kilometri în jurul localității Izvin, precum și o zonă de supraveghere extinsă pe 10 kilometri, care include localitățile Recaș, Remetea Mare, Bucovăț, Bazoșu Nou, Bazoș, Șuștra, Petrovaselo, Herneacova, Bencecu de Sus și Ianova.
Acesta reprezintă al doilea focar de pestă porcină africană descoperit în județul Timiș în acest an, după incidentul de la sfârșitul lunii februarie în localitatea Periam.