Mărturii din spatele ușilor închise: Povestea unei supraviețuitoare
Continuăm seria mărturiilor femeilor care au traversat relații abuzive, având dorința de a-și face auzită vocea și de a salva vieți. În această seară, vă prezentăm povestea unei femei care a tăcut ani în șir, sperând că situația se va schimba în bine, mai ales pentru copiii săi, care își doreau să aibă alături ambii părinți. Chiar și după ce a pus capăt relației toxice, frica o însoțește, astfel că mărturia ei este prezentată sub protecția anonimatului. Atenție, informațiile conținute pot afecta emoțional. Victimele violenței domestice pot solicita ajutor la linia gratuită 0800 500 333.
Declicul care a adus curajul
Reporter: Ce v-a determinat să aveți curajul să vă împărtășiți povestea?
Victima unei relații abuzive: Cazul Teodorei! După ce s-a întâmplat cu ea, m-am hotărât să nu mai tac, pentru că am realizat că și ea a tăcut, ca și mine, și ne este frică. De ce? De moarte. Dacă tăcem, acest lucru se transformă în realitate, deci vreau să vorbesc și să vedem și perspectiva noastră. Suntem datoare să vorbim în numele celor care nu mai pot.
Oferirea unei perspective asupra abuzurilor
Abuzurile au existat întotdeauna, dar nu le-am perceput astfel. Mi se păreau normale, chiar familiare. Totul a început frumos, dar treptat a început teroarea. Am experimentat abuzuri psihologice, financiare, fizice, verbale, religioase și sexuale. Cred că le-am trăit pe toate.
Conștientizarea abuzului
Reporter: Vă dădeați seama în acel moment că trăiți sub un abuz?
Victima: Nu. Toată lumea îmi spunea că nu este în regulă, dar eu nu voiam să cred. Am sperat mereu că va fi mai bine și că eu am greșit cu ceva, gândindu-mă că poate mâine voi face totul mai bine.
Strategiile abuzatorului
Reporter: Cum încep, de fapt, aceste abuzuri?
Victima: Încep prin a te izola de familie și prieteni. De asemenea, el nu era implicat în gestionarea banilor, banii lui erau ai lui, iar banii mei erau utilizați pentru cheltuieli. Cheltuiam până la ultimul leu, lăsându-mă fără resurse, astfel încât să depind de el pentru orice. Și, în momentele de furie, mă lovea, iar după aceea spunea că nu-și mai aduce aminte și că nu se va repeta.
Momentul de cotitură
Reporter: Care a fost momentul în care v-ați dat seama că problema nu este la dumneavoastră?
Victima: După ce am născut prematur a doua fetiță. Am stat în terapie o lună de zile, iar când am revenit, situația era aceeași.
Un incident greu de suportat
Reporter: Îți amintești un moment în care a fost atât de greu încât ai decis să pleci sau să chemi poliția?
Victima: Da, a fost atunci când m-a lovit. Mi-a dat cu capul în arcadă, iar în acel moment am realizat gravitatea situației.
Decizii în fața abuzului
Într-o situație critică, când te simți în pericol, este esențial să acționezi rapid. De-a lungul timpului, am realizat că nu mai pot continua așa. Dormind cu ușa închisă la dormitor, simțeam cum noaptea se apropie amenințător. Așa că am început să caut o chirie, să pun totul la punct și să mă pregătesc pentru a pleca. Însă, în realitate, fuga nu este atât de simplă. Trebuie să pleci cu strictul necesar, cu ce ai pe tine și atât. Altfel, nu există nicio soluție viabilă.
Intervenția autorităților
Am apelat o singură dată la poliție și am făcut o declarație. Ulterior, șeful de post l-a chemat pe agresor, iar influența acestuia a făcut ca declarația mea să nu fie luată în serios. Nu știam cum să gestionez situația sau ce pași să urmez, iar nimeni nu mi-a oferit informațiile de care aveam nevoie.
Mesaj pentru femeile aflate în relații abuzive
Vreau să transmit un mesaj tuturor femeilor care se regăsesc în situația mea: nu rămâneți! Nu vă gândiți nicio clipă că faceți asta pentru copii. De multe ori, copiii observă și simt tensiunea din jur. Fiul meu mă întreba constant „De ce l-ai ales?” și îmi spunea că „Nu mai vreau să stau aici, hai să căutăm o casă și să plecăm”. Eu, în schimb, mă mințeam că rămân pentru a păstra familia unită. Dar realitatea era cu totul diferită, iar aparențele nu reflectau adevărul. Chiar dacă m-am prefăcut mereu în fața copilului, este vital să ne amintim că trebuie să iertăm, dar să nu uităm, pentru a nu mai reveni în acele momente dificile.
