Ultima Oră

Meta vrea să concedieze mii de angajați pe criterii de performanță. Mark Zuckerberg ridică ștacheta

Meta, compania-mamă a platformelor WhatsApp, Facebook și Instagram, va concedia aproximativ 5% dintre angajații săi cu cele mai slabe performanțe, potrivit unui memoriu intern, relatează The Guardian. Aceasta înseamnă că aproximativ 3.600 din cei 72.000 de angajați la nivel global ar putea fi afectați.

Mark Zuckerberg, directorul general al companiei, a transmis că 2025 va fi un „an intens” și a explicat decizia de a renunța mai rapid la angajații cu performanțe scăzute pentru a ridica standardele de performanță în cadrul Meta. „Am decis să ridicăm ștacheta în privința performanței conducerii și să renunțăm mai rapid la angajații cu performanțe scăzute”, a spus Zuckerberg.

Angajații afectați din SUA vor fi notificați pe 10 februarie, iar cei din alte țări vor primi notificări ulterior. Zuckerberg a asigurat că Meta va oferi „compensații generoase” pentru cei care își pierd locul de muncă, în conformitate cu reducerile de personal anterioare.

Decizia vine la scurt timp după ce Meta a anunțat renunțarea la funcția de fact-checking, prioritizând libertatea de exprimare, pe fondul pregătirilor lui Donald Trump pentru o nouă candidatură la Casa Albă.

B.C.

Exit mobile version