Dezertări din Ucraina: Peste 22.000 de ucraineni au trecut ilegal în România
Peste 22.000 de cetățeni ucraineni au traversat ilegal muntii ca sa vina în România, majoritatea având intenția de a dezerta din armată sau de a evita mobilizarea. Aproximativ un sfert dintre aceștia au ales un traseu riscant prin munți, în timp ce restul au optat să înoate râul Tisa, conform unui reportaj realizat de un corespondent în Maramureș.
Traseu periculos și oboseală vizibilă
Fețele ucrainenilor care au reușit să ajungă în România sunt marcate de oboseală, dar, în ciuda dificultăților, cei doi bărbați, Roman (nume fictiv) și Mihaïlo, sunt în viață. Roman, originar din Poltava, își îndepărtează rapid cizmele, căptușite cu pungi de plastic, și arată o insignă a forțelor armate ucrainene, semn că recent a fost implicat în lupte în Donbas ca lunetist. Tovarășul său, Mihaïlo, pare confuz, iar oboseala acumulată în ultimele zile este evidentă în privirea sa.
Intervenția serviciilor de urgență
Cei doi au fost reperați dimineața, după o expediție dificilă prin lanțul muntos al Carpaților. După ce au fost preluați de serviciile de urgență, aceștia au fost duși la poliția de frontieră, unde li s-a explicat că au intrat ilegal în țară. În satul Poienile de Sub Munte, vârfurile înzăpezite par impunătoare, dar ascund numeroase capcane pentru cei care încearcă să evadeze.
Operațiuni de salvare în condiții dificile
O echipă de salvatori a petrecut noaptea căutându-i pe cei doi ucraineni, strigându-le numele în întuneric. Alerta a fost dată în jurul orei 23:00, când fratele lui Mihaïlo a contactat serviciile române de urgență, oferind coordonate GPS aproximative și amenințând că vor fi consecințe dacă nu se acționează rapid. Deși astfel de presiuni nu sunt necesare, echipa Salvamont Maramureș ia foarte în serios astfel de cazuri, având în vedere că de la începutul războiului au salvat deja peste 250 de dezertori ucraineni în cadrul a 200 de misiuni montane.
Provocări pe terenul montan
Trei salvatori au pornit imediat să abordeze traseele înghețate cu un ATV, urmat de un vehicul 4×4 al poliției de frontieră. După câteva opriri pentru a semnala prezența lor, au continuat pe jos, traversând un pârâu înghețat. Zăpada, atât de fină cât și periculoasă, le înghițea picioarele la fiecare câțiva metri. Apropiindu-se de granița cu Ucraina, terenul devine și mai complicat, fiind fragmentat de râpe ascunse sub zăpadă.
Frustrare și determinare în fața dificultăților
După două ore de urcare, echipa de salvatori a decis să facă o pauză. La punctul de informare, situat la aproximativ 700 de metri de frontieră, nu au primit niciun răspuns la apelurile lor. „Cred că au schimbat sectorul sau sunt morți”, a spus unul dintre salvatori. La 3:40 dimineața, echipa a început drumul lung spre casă, exprimându-și frustrarea, dar reafirmându-și angajamentul față de datoria lor de a salva vieți.
Salvarea miraculoasă a unui tânăr din Ucraina
Povestea lui Vladislav Duda, un tânăr ucrainean, a avut un final fericit, el fiind recuperat după o noapte de suferință în mijlocul munților. Deși salvarea sa a fost reușită, situația din zonă rămâne dramatică: de la începutul războiului, șaisprezece persoane au fost raportate decedate pe aceste înălțimi, iar alte cinci persoane sunt date dispărute de trei săptămâni, fără a putea fi localizate de rudele îngrijorate.
O călătorie plină de pericole
Ucrainenii de toate vârstele continuă să își încerce norocul în încercarea de a scăpa de război. Mobilizarea este impusă de lege, iar bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani au interdicția de a părăsi țara. Vladislav Duda, în vârstă de 28 de ani, a ales să nu dezerteze din frica de a fi prins de patrulele ucrainene. El a decis să aștepte iarna, când condițiile de traversare erau mai favorabile.
„Am amânat mult timp dezertarea, temându-mă să nu fiu prins. În cele din urmă, am întâlnit doi băieți și am decis să plecăm împreună. Am mâncat cârnați și kacea, am dormit în corturi”, povestește Vladislav.
Momente de disperare
Grupul a reușit să ajungă pe versantul românesc al muntelui, la o altitudine de peste 1.900 de metri. „Pantele erau foarte abrupte, a trebuit să coborâm în poziția șezând. Am sfârșit prin a cădea”, își amintește el. Cei doi însoțitori ai săi au cerut ajutor, dar au decis să-l abandoneze, continuându-și drumul. Vladislav a rămas singur, convins că acolo călătoria sa se va încheia.
O salvare neașteptată
„Am crezut că nimeni nu va veni vreodată să mă caute și că voi muri”, recunoaște el. Însă Mihai Cantea, un salvator, l-a găsit urmărind urmele lăsate în zăpadă. La fața locului, a descoperit un bărbat ud și tremurând, aproape inconștient, care murmura „pisică, pisică”, indicând prezența pisicuței sale, Peach, pe care o strângea la piept.
Salvatorii, crezând că suferă de o rană, s-au îngrijorat de starea sa de sănătate, mai ales că vremea era neprielnică pentru un elicopter. „A fost nevoie de optsprezece ore pentru a mă scoate pe o targă, dar nu-mi amintesc nimic din această experiență”, spune Vladislav, care își amintește doar de drumul lung.
Reflecții asupra pericolelor războiului
Cu toate că a trecut printr-o experiență traumatizantă, Vladislav nu are regrete. „Cel mai periculos lucru nu este să petreci opt zile în munți, ci să mergeți la război. Cunosc oameni care au murit la trei zile după ce au ajuns pe front”, adaugă el, subliniind realitățile dure ale conflictului.
Acest tânăr, care luptă împotriva corupției, a devenit o voce a celor care suferă în tăcere, dar a fost ținta unor comentarii abuzive, evidențiind provocările cu care se confruntă în urma experiențelor sale.
Vladislav și Corupția din Ucraina
Vladislav, un cetățean ucrainean, răspunde acuzațiilor de trădare spunând: „Vreau să trăiesc, nu vreau să lupt pentru oameni corupți”. El subliniază că nu intenționează să se întoarcă în țara sa atâta timp cât corupția persistă.
Operațiuni de salvare în condiții extreme
Dan Benga, șeful Salvamont Maramureș, explică că Vladislav a fost salvat în ultima clipă, cu doar două ore înainte de a fi prea târziu. Activitatea de salvare a fost extrem de provocatoare, iar cea mai lungă operațiune a durat un total de 133 de ore. În acest interval, agenția europeană Frontex a intervenit, trimtând chiar și trei elicoptere. În urma acestor eforturi, patru persoane au fost salvate, însă șase au pierit.
Experiența lui Maksîm în munți
Maksîm a suportat greutăți mari în timpul războiului, plătind un preț greu în munți. La începutul conflictului, el s-a mutat din Kiev aproape de graniță și, după ce a primit o somație militară, s-a ascuns în pădure timp de mai bine de o lună. A plătit 2.000 de euro unui fost traficant de țigări devenit contrabandist pentru a-l ajuta să scape. Maksîm și alți trei oameni, inclusiv tatăl și fiul său, și-au stabilit un adăpost de vânătoare ca tabără de bază.
Provocările traversării muntelui Pop Ivan
Grupul a încercat de mai multe ori să treacă prin vârful Pop Ivan, care are o altitudine de 1.936 de metri. Maksîm povestește despre un incident tragic în care tatăl unui prieten s-a prăbușit, iar fiul său a încercat să-l ajute, folosindu-și cuțitul pentru a se agăța de gheață. În vârful muntelui, ei și-au sunat familiile pentru a-și lua rămas bun, neștiind ce va urma.
Dispariția și dificultățile întâmpinate
În noaptea următoare, tatăl prietenului lui Maksîm s-a trezit și a anunțat că va ieși să se miște. Cu toate că grupul a încercat să-l încălzească, acesta a dispărut, iar Maksîm nu l-a mai văzut niciodată. Continuându-și drumul, grupul a greșit direcția, ajungând în sectorul Criva, cel mai periculos. Maksîm a rămas desculț, rătăcind ore întregi, și a suferit răni severe la glezne.
Salvarea lui Maksîm
Un alt rătăcit a reușit să transmită coordonatele lor, iar Maksîm a fost transportat cu avionul la spitalul din Baia Mare, România, unde familia sa se refugiase legal. „Aici am o șansă, pe când pe linia frontului nu am avut niciuna. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în viață”, a declarat el. Cu toate acestea, degetele lui au suferit necroză severă, iar oasele călcâielor sunt vizibile din cauza rănilor profunde.
Viața sub amenințarea războiului
Maksîm, un ucrainean afectat de conflictul din țara sa, povestește despre dificultățile pe care le întâmpină din cauza schimbărilor de temperatură. „Nu mai am niciun mușchi sub picioare și simt fiecare denivelare a solului”, mărturisește el. Cu toate acestea, a reușit să-și transforme dragostea pentru munți în momente de bucurie alături de familie, considerându-i un refugiu în aceste vremuri dificile. Atunci când este întrebat despre o posibilă încetare a focului, el răspunde cu indiferență: „Nu mă mai simt îngrijorat, nu mai este războiul meu. Lupt pentru familia mea, nu pentru ca oamenii să își umple buzunarele cu bani americani.”
Trecerea pe Tisa
Trecerea prin munți s-a dovedit a fi extrem de periculoasă, astfel că majoritatea dezertorilor aleg să traverseze râul Tisa înot. La punctul de frontieră Sighetu Marmației, în acea dimineață, mai multe femei și bătrâni își duceau pașapoartele albastre în mâini, trecând râul pe jos. Muncitorii se străduiesc să repare pavajul deteriorat de mașinile refugiaților, iar numărul celor care traversează zilnic a scăzut de la 5.000 la 2.500.
Monitorizarea din partea autorităților
Pe malul râului, camerele de vânătoare, ascunse printre copaci, sunt activate la cea mai mică mișcare, trimțând alarme către poliția de frontieră, care este deja obosită de alarmele false generate de animale sau pescari. Ștefan Grad, ofițerul de frontieră aflat în patrulare, a observat un tânăr de 18 ani care părea copleșit de stres. „Își ținea puținele lucruri într-o pungă mică, era ud leoarcă și îi picura apă din pantofi. Își protejase telefonul mobil cu un prezervativ”, povestește el. Emoționat, ofițerul a realizat cât de greu este totul pentru tineri în aceste condiții, având și el un fiu de aceeași vârstă care studiază la universitate.
Strategii de securitate și migrație
De pe înălțimile din jur, vehiculele echipate cu camere de termoviziune monitorizează zona, iar agenții de frontieră urmăresc cu atenție orice mișcare suspectă. Iulia Stan, purtător de cuvânt al direcției teritoriale Sighetu Marmației, explică faptul că au fost înregistrate peste 22.000 de sosiri ilegale de bărbați adulți, cu un număr semnificativ mai mare în ultimul an, în urma reducerii vârstei de recrutare în Ucraina de la 27 la 25 de ani.
Colaborarea dintre poliția de frontieră și agențiile internaționale de aplicare a legii s-a intensificat, incluzând operațiuni desfășurate de Inspectoratul General de Aviație al României. Aceste elicoptere, recunoscute după culoarea albastră, îndeplinesc misiuni de supraveghere, în timp ce cele din Kiev sunt vopsite în verde.
Avertismentele autorităților
Autoritățile ucrainene sunt foarte atente la situație, lansând apeluri pe rețelele sociale pentru a avertiza populația. „Nu vă riscați viața”, este mesajul transmis de poliția de frontieră, care subliniază pericolele iernii în Carpații ucraineni.
Dezertori și Corupție pe Frontul Ucrainean
În ciuda faptului că dezertorii și contrabandiștii sunt adesea subiect de discuție în mass-media, Iulia Stan subliniază că autoritățile ucrainene nu solicită numele dezertorilor. „Ei sunt conștienți că respectăm legislația europeană în ceea ce privește protecția temporară, oferită după începutul conflictului”, explică aceasta.
Cu toate acestea, mulți civili și soldați fugari continuă să se teamă de repercusiuni. Artem, un bărbat de 40 de ani, povestește despre faptul că este căutat în Ucraina. „Poliția a venit deja la mine acasă și mă așteaptă o pedeapsă de doisprezece ani de închisoare”, afirmă el, păstrându-și anonimatul din motive evidente. Artem își evaluează cu atenție interlocutorii înainte de a-și împărtăși experiențele, vorbind timp de peste o oră despre viața sa. Acesta a luptat luni întregi după ce s-a înrolat voluntar în armată, în primele zile ale invaziei ruse.
Experiența Dramatică a unui Fost Soldat
O înregistrare video îl surprinde pe Artem conducând un vehicul blindat capturat de la armata rusă, care poartă în continuare litera „Z”, în timp ce camarazii săi îl aplaudă. „Am fost nevoiți să luăm alimente și haine de pe cadavrele soldaților inamici”, își amintește el. În Bahmut, fostul profesor a pus mine americane și a dezamorsat mine rusești Pom-2 și Pom-3, având parte de două explozii aproape de el. „Medicii nici măcar nu au dorit să mă trateze”, adaugă el, încă afectat de dureri de cap și probleme de memorie.
În primăvara anului 2024, în timpul unei perioade de concediu, un camarad i-a spus că unitatea sa urma să fie trimisă în Ceasiv Iar, un oraș aflat sub atacul rus. „Era evident că eram trimiși spre moarte. Am analizat situația și am decis să fug”, declară Artem, care și-a luat cu el documentele, telefonul și câțiva bani. A reușit să evite patrulele ucrainene și să străpungă linia de apărare, explicând: „Sârma ghimpată este imposibil de tăiat, dar cu pregătirea mea militară, am reușit să o desfac și să creez o gaură.” După câteva momente, a ajuns pe celălalt mal, în Bocicoiu Mare, unde s-a ascuns în vegetație pentru a-și usca hainele.
Corupția, Un Factor Decisiv pentru Dezertori
Acum, Artem își exprimă dezgustul față de corupția din rândul ofițerilor. „Nu este vorba doar despre război, ci și despre politică și corupție”, mărturisește el. Bărbatul acuză ofițerii că au confiscat plăcuțele de identificare ale camarazilor căzuți, pentru a încasează solda, spunând familiilor că aceștia au dispărut.
„Unii soldați nu au vrut să lupte și au plătit ofițerii pentru a fi scutiți de prima linie. Așa că mereu eram eu și câțiva alții, aceleași persoane”, dezvăluie Artem. „Ofițerii ne trimiteau la luptă ca și cum am fi mers să culegem ciuperci, știind foarte bine că vom fi atacați”, adaugă el, subliniind cum euforia inițială a fost înlocuită de oboseală și frustrare. „Vreau ca acest conflict să se termine și ca cei responsabili să plătească pentru faptele lor. Am decis să plec pentru că ofițerii nu erau sinceri cu noi”, încheie el.
Reflecții asupra războiului și impactul său psihologic
Artem își împărtășește experiențele și emoțiile legate de război, recunoscând că, în ciuda distanței, gândurile sale sunt constant invadate de amintirile din luptă. „Uneori, încă mă simt vinovat că nu pot să îmi ajut camarazii de arme în confruntările lor”, mărturisește el.
Fiecare apel telefonic pe care îl primește îi aduce vești triste, iar el menționează: „De fiecare dată când îi sun, aud că mai mulți oameni mor”. Aceste cuvinte reflectă o realitate dureroasă, un sentiment de neputință și frustrare care îl însoțește zi de zi.
Amintiri dureroase și efectele lor
Chiar și în acest colț liniștit al Europei, amintirile strânse în tranșee continuă să-l bântuie. „Îmi voi aminti mereu cadavrele din tranșee”, spune el cu o voce îngreunată de emoție. Această imagine sumbră persistă în mintea sa, influențându-i viața de zi cu zi.
Artem recunoaște că, în momentele cele mai banale, cum ar fi o vizită la supermarket, gândurile legate de război nu îl părăsesc. „Tot ce trebuie să fac este să miros pentru a ști dacă carnea este proaspătă sau nu”, adaugă el, evidențiind modul în care experiențele traumatizante din trecut îi afectează percepția asupra realității. Această stare de alertă constantă este o consecință a traumei trăite, care îi marchează profund existența.