Victor Ponta, păcălit de doi farsori ruși
Victor Ponta a fost subiectul unei farsă realizate de duo-ul rus „Vovan & Lexus”. Fostul premier a fost contactat telefonic, în timp ce se afla în mașină, de cei doi care s-au prezentat ca fiind fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko. În cadrul conversației, care a durat mai bine de 10 minute, Ponta a discutat despre anularea alegerilor prezidențiale din România, despre Călin Georgescu, oligarhul Viktor Plahotniuc și liderii politici din București, Chișinău și Kiev, exprimându-și totodată criticile la adresa Bruxelles-ului și a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Detalii din discuția cu „falsul” Poroșenko
Ponta i-a explicat „falsului” Poroșenko punctul său de vedere privind alegerile prezidențiale din România, menționând cum Curtea Constituțională a anulat turul I pentru a-l împiedica pe Călin Georgescu să devină președinte. Despre Klaus Iohannis, el a afirmat: „A fost foarte nepopular și încă este”.
„Da, a fost dramatic. Iohannis a fost foarte nepopular și încă este. Anul trecut, în noiembrie, am avut alegeri cu premierul, șeful senatului, toți oamenii conectați cu Iohannis. Acest tip, care este foarte straniu, Călin Georgescu, dar foarte anti-Iohannis, anti-Zelenski, anti-Bruxelles, a fost pe primul loc. Iar CCR a anulat alegerile pentru că a câștigat votul majoritar. Și n-a mai fost lăsat să candideze. Am repetat alegerile în 2025, cu candidatul oficial al Guvernului, care nu s-a calificat în turul II, dar primarul Bucureștiului, candidat independent, imediat după ce a fost ales, a devenit complet noul Iohannis, deci nu s-a schimbat nimic, exceptând că majoritatea populației este nefericită. Asta este povestea pe scurt”, a continuat Ponta.
Critici la adresa liderilor politici
Ponta a vorbit și despre președintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând: „În țara mea, președintele vostru nu e foarte popular. Vă iubim țara, dar nu președintele. Este popular cu noul regim politic, dar nu cu noi. Vă iubim țara, dar nu președintele”.
Referitor la Maia Sandu, fostul premier a descris-o ca fiind „nepopulară” și a adus în discuție actuala ministră de Externe, pe care a caracterizat-o ca „mai rea decât Maia Sandu”. „Este total de evitat, evitați-o cu orice preț”, a subliniat Ponta.
Îngrijorări privind viitorul Moldovei și României
Ponta a menționat că există un model din Ucraina care este aplicat și în Moldova, subliniind că România pare să devină similară cu Moldova, ceea ce nu consideră a fi o veste bună. „Știți, președintele vostru este noul model testat în Moldova. Maia Sandu l-a sancționat pe primarul Chișinăului. Este același model în Ucraina și vor să-l aplice și în România, stat membru UE, NATO, dar ei încearcă. Am spus că am sperat că Moldova va deveni România, dar văd că România devine Moldova. Nu este o veste bună”, a concluzionat Ponta.
Sancționarea primarului Ion Ceban, un semn al unei lupte murdare
Fostul premier a comentat recent sancționarea primarului Chișinăului, Ion Ceban, considerând că aceasta reflectă o „luptă murdară” în contextul politic moldovenesc. Ceban, un oponent puternic, a fost sancționat acum două săptămâni. Fostul premier a menționat că a avut contacte cu politicienii moldoveni, inclusiv cu Ceban, pe care l-a invitat la București pentru a se întâlni cu Donald Trump Jr., în scopul de a construi relații mai strânse cu Statele Unite.
„De aceea Maia Sandu și Bruxelles-ul l-au sancționat. Lupta este una murdară”, a subliniat fostul premier, adăugând că Maia Sandu a pierdut alegerile, dar consideră că acestea au fost fraudate. „Acum, cu alegerile parlamentare în apropiere, au țintit spre primarul Chișinăului. Va fi un joc murdar”, a precizat Ponta.
Reflecții asupra lui Vlad Plahotniuc
În cadrul discuției, a fost abordat și cazul fostului oligarh moldovean Vlad Plahotniuc, recent arestat în Grecia. Ponta a menționat: „Mereu am avut impresia că Vlad Plahotniuc este o persoană foarte inteligentă. Totuși, ceea ce am citit recent a fost foarte stupid. Dacă ai un pașaport fals, de ce te duci în Grecia? Îmi pare rău pentru el, îmi place de el, dar asta a fost foarte prost gândit”.
Fostul premier a subliniat, de asemenea, importanța ca Statele Unite să aibă o poziție fermă în privința „șiretlicurilor” utilizate împotriva oponenților politici.
Încheierea conversației
Conversația dintre cei doi s-a încheiat cu urări de bine. „Vă doresc toate cele bune și sper să ne revedem curând. Ținem legătura”, a spus Ponta. La rândul său, interlocutorul său i-a dorit lui Ponta „sărbători fericite”.