Site icon Știri din sursǎ sigurǎ. Analize. Informații de încredere

Programul „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment” pregătește prima generație de educatori care vor schimba modul în care adolescenții interacționează cu mâncarea.

Programul „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment” formează prima generație de profesori care vor transforma relația adolescenților cu mâncarea

Într-un context social în care obiceiurile alimentare ale adolescenților sunt tot mai influențate de viteză, emoții și presiunea mediului digital, programul educațional „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment” face un pas decisiv: formează prima generație de profesori mentori care vor transmite elevilor din toată țara principiile nutriției conștiente.

De la elevi la profesori: extinderea impactului

Până acum, programul – aflat la a V-a ediție și dezvoltat de Asociația Sută la Sută Românesc, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratelor Școlare și al Mondelez International – a ajuns la peste 49.000 de elevi de liceu.

În anul școlar 2024–2025, impactul se extinde și mai mult: 150 de profesori din toată țara au absolvit cursul de formare continuă „Atitudine și echilibru pentru un stil de viață sănătos”, furnizat de Casa Corpului Didactic București. Ei devin acum ambasadorii educației nutriționale moderne și vor transmite la clasă principiile mâncatului conștient către mii de adolescenți.

„Mâncatul conștient nu este doar despre ce alegem, ci și despre de ce și cum mâncăm. Profesorii-formatori devin astfel ambasadori ai unei schimbări reale, de durată, în rândul tinerilor”, afirmă Lidia Feher, project manager al programului.

Ce învață profesorii – și ce duc mai departe către elevi

Prin platforma interactivă a CCD București, profesorii au participat la sesiuni practice și teoretice, unde au explorat:

  • ce înseamnă mâncatul conștient (mindful eating);
  • legătura dintre emoții și alimentație;
  • rolul planificării și organizării în formarea obiceiurilor sănătoase;
  • cum se produc schimbările pe termen lung;
  • strategii educaționale pentru adolescenți, adaptate realității lor cotidiene.

„Educația alimentară modernă nu pornește de la interdicții și reguli, ci de la alegeri conștiente, cu sens. Programul avizat de Ministerul Educației creează infrastructura pentru o extindere națională, iar profesorii formați devin mentori pentru elevi și colegi, multiplicând sustenabil impactul”, explică Nicoleta Briciu, director CCD București.

Vocile profesorilor

Mărturiile participanților arată că programul le-a schimbat nu doar modul de predare, ci și propria relație cu alimentația:

👉 Rodica Boacă, profesor de chimie la Liceul Economic „A.I. Cuza”, Piatra Neamț
„Am descoperit principiile nutriției conștiente și importanța lor pentru a cultiva obiceiuri echilibrate pe termen lung. Am înțeles că mâncatul conștient nu este doar despre ce alegem, ci și despre de ce și cum mâncăm, cu intenție și atenție. Mi-am propus să discut la orele de dirigenție cu elevii mei despre aceste principii, pentru a-i ajuta să facă alegeri conștiente și sănătoase.”

👉 Magdalena Stănculescu, profesor de fizică la Liceul Teoretic Costești, județul Argeș
„Un stil de viață sănătos nu înseamnă doar alimentație corectă sau activitate fizică, ci și echilibru între minte și corp, între muncă și relaxare, între emoții și rațiune. Am învățat cum emoțiile influențează alegerile alimentare, ce înseamnă jurnalul alimentar și cum se formează obiceiurile. Toate aceste informații le voi transmite elevilor mei, pentru că alimentația echilibrată este fundamentală pentru sănătate.”

👉 Cristina-Roxana Secu, Liceul Tehnologic „Lorin Sălăgean”, Drobeta Turnu Severin
„A fost un curs foarte bun: informațiile bine structurate, materialele utile, programul flexibil. Le mulțumim organizatorilor pentru informațiile primite! Mult succes!”

👉 Elena Lavinia Buda, profesoară la Școala Profesională Răcruci, județul Cluj
„Fiind un curs blended-learning avizat, cred că îmbină eficient sesiunile online cu activități practice – ideal pentru educația adolescenților. Structura combină teoria cu aplicarea în contexte reale, ceea ce asigură o învățare durabilă. Educația nutrițională aplicată și accesibilă influențează nu doar cunoașterea, ci și comportamentul pe termen lung. Acest curs are potențialul de a genera un impact real și pozitiv în viața adolescenților.”

Adolescenții vor să afle mai mult

Cercetările realizate de echipa SNSPA – Centrul de Cercetare în Management, pe baza unui sondaj la care au răspuns 6.600 de elevi la edițiile IV și V ale programului, confirmă interesul adolescenților:

  • 60% dintre liceeni spun că vor să afle mai multe despre mâncatul conștient;
  • 50% își doresc să decidă mai responsabil atunci când aleg gustările.

„E clar că nu putem ignora vocea tinerilor. Ei vor să știe mai mult și să fie parte din schimbare. Profesorii-formatori creează acest cadru de dialog și învățare autentică”, subliniază Conf. univ. dr. Andreea Mitan, SNSPA.

Ce urmează

În septembrie 2025 va începe o nouă serie de formare a cadrelor didactice. Profesorii interesați se pot înscrie pe site-ul CCD București, pentru a deveni formatori și a transmite generațiilor de elevi principiile unui stil de viață sănătos, bazat pe conștientizarea alegerilor alimentare și schimbarea obiceiurilor.


Despre program

„Gustă cu atenție. Bucură-te de moment” este un program educațional dezvoltat de Asociația Sută la Sută Românesc, în parteneriat cu ANPC, Inspectoratele Școlare și cu susținerea Mondelez International. Echipa include specialiști în nutriție, psihologie, educație și organizare personală, printre care Lidia Feher, Dana Dobrescu, Dr. Laura Davidescu, Mădălina Preda, Iulia Avădănii, Florentina Baloș-Cioropină, Anca Ghinea și Veronica Căliman.

🌐 mindfulsnacking.ro
📸 Instagram: @gusta_cu_atentie
📘 Facebook: Gustă cu atenție

Exit mobile version