Sindicatul Europol solicită măsuri urgente pentru siguranța rutieră
Într-o declarație făcută luni, Sindicatul Europol subliniază că siguranța rutieră nu este un aspect opțional și solicită dotarea cu stații mobile de măsurare a vitezei trotinetelor electrice.
„Siguranța rutieră nu e opțională! În România, zilnic au loc incidente tragice în care sunt implicate trotinete sau alte vehicule electrice. În schimb, multe țări europene au făcut deja pași importanți prin achiziționarea de stații mobile pentru măsurarea vitezei acestor mijloace de transport”, au afirmat reprezentanții Europol.
Conform sindicatului, polițiștii din alte state au capacitatea de a verifica în timp real dacă trotinetele sau bicicletele electrice au fost modificate pentru a depăși viteza maximă legală. „La noi, aceste verificări sunt posibile doar prin intermediul R.A.R., printr-o procedură birocratică și anevoioasă. Între timp, vieți omenești sunt expuse riscurilor. Este esențial să înțelegem că tehnologia ne poate ajuta să salvăm vieți. România are nevoie de măsuri rapide și eficiente pentru protejarea tuturor participanților la trafic”, au adăugat sindicaliștii.
În acest an, mai mulți adolescenți și-au pierdut viața sau au fost răniți în accidente legate de trotinetele electrice. De exemplu, în Piatra Neamț, autoritățile au interzis circulația trotinetelor electrice închiriate după ce un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața în urma unei căzături. Totodată, alte șapte persoane au fost rănite în acest an în Piatra Neamț în accidente implicând trotinete electrice de închiriat.