Ultima Oră

Turişti spanioli care au urcat către Bâlea Lac fără echipament adecvat, recuperaţi de salvamontişti

Trei turişti spanioli care au urcat pe jos de la Bâlea Cascadă către Bâlea Lac fără a avea echipament adecvat au fost recuperaţi, duminică, de salvamontiştii din Sibiu, o persoană din grup având nevoie de ajutor medical pe fondul stării de epuizare. Potrivit Serviciului Public Judeţean Salvamont Sibiu, cei trei turişti sunt din Madrid, au cu vârste cuprinse între 45 şi 51 de ani şi au urcat pe jos de la Bâlea Cascadă către Bâlea Lac fără a fi echipaţi corespunzător condiţiilor din zonă.„Echipa Salvamont Sibiu a fost chemată pentru a acorda ajutor unei persoane de 45 de ani din grup, care se afla în stare de epuizare la aproximativ 3 km de Bâlea Lac, pe Transfăgărăşan. Salvatorii montani au intervenit rapid, oferind sprijin şi evaluare medicală la faţa locului. După stabilizarea şi asistenţa oferită, cei trei turişti au fost transportaţi în siguranţă la telecabina Bâlea Lac şi coborâţi ulterior la Bâlea Cascadă”, arată sursa citată de Agerpres.  Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Editor : Liviu Cojan

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version