Votul în Satele Izolate: O Tăcere Asurzitoare
În satele izolate de munte, actul votului a devenit o tăcere profundă. Aceasta nu mai reprezintă un apel la schimbare, ci mai degrabă un ecou al promisiunilor uitate, care au dispărut în negura timpului. Oamenii ar dori să participe la vot, să-și îndeplinească datoria civică, însă secțiile de votare se află la zeci de kilometri distanță și nu dispun de mijloace de transport. Singura lor speranță este ca cineva să vină să-i conducă până la urne.
Realitatea din Schitu de Sus
În satul Schitu de Sus, județul Mehedinți, timpul pare să apese greu pe umerii celor care au rămas să îngrijească locul natal. Un localnic exprimă starea de descurajare: „Din ce în ce mai rău e”. Reporterul întreabă despre încrederea în viitor, iar răspunsul este descurajant: „Nu, niciodată!”
Legătura cu Civilizația
Singura legătură a bătrânilor din Schitu de Sus cu civilizația este o cutie poștală, unde postașul lasă ocazional cupoanele de pensie și facturile pentru energie electrică. Pe o uliță aparent uitată, locuiește bunicul Trică, un bărbat de 92 de ani care se simte singur de 30 de ani. Deși ar dori să voteze, secția se află la 40 de kilometri distanță.
Frământările Bătrânului Trică
Trică, localnicul, povestește: „Am rămas numai eu cu vecinul, aici. Se zice că speranța moare ultima… Întotdeauna omul speră la mai bine!” Reporterul îl întreabă despre distanța până la secția de votare, iar acesta răspunde: „La Izvorul Bârzii sau la Balotești. Întotdeauna m-am dus când eram tânăr, dar acum nu pot să mă duc pe jos. Dacă vine cineva cu o mașină să ne ducă…”
Viziuni Descurajante
Mulți alții se află în situația lui Trică. Deși viața le este grea, nu se plâng. O localnică subliniază: „E perit satul, domnișoară. Puțină lume a rămas, cei bătrâni au murit, iar tinerii au plecat. Nu știm ce să vă spunem. De dus ne-om duce, dar de votat, nu știm.” Reporterul continuă să întrebe despre speranțele lor legate de vot, iar localnica răspunde: „Cine știe, ce mai știm noi, de unde să știm pe cine să alegem, ce să facem.” Un alt localnic adaugă: „Nu ne-am hotărât, să vedem dacă ne ducem.” Reporterul întreabă din nou: „Și dacă vă duceți?” Iar răspunsul este plin de incertitudine: „Că se va face ceva. Trăim cu speranțele.”
