Luna Plină de Primăvară din 13 Aprilie
Luna Plină de primăvară din 13 aprilie, cunoscută și sub denumirea de Lună Roz, va avea loc duminică noapte, la ora 3:22 (ora României). În acest moment, satelitul Pământului va putea să capete nuanțe variate, vizibile cu ochiul liber, începând cu lăsarea serii.
Deși Luna nu va dobândi o nuanță de roz, numele de „Luna Roz” a fost dat de nativii americani pentru a sărbători revenirea primăverii și renașterea naturii. Conform Old Farmer’s Almanac, acest nume provine de la înflorirea timpurie a unei flori sălbatice din estul Americii de Nord, cunoscută sub denumirea de „Phlox subulata”, sau „flox târâtor”. Această floare, adesea denumită și „mușchi roz”, înflorește abundent în jurul Lunii pline din aprilie, ceea ce a dus la asocierea sa cu acest fenomen lunar.
Luna Roz din 13 Aprilie
Luna Roz din aprilie are o caracteristică aparte, fiind cea mai mică Lună plină a anului, cunoscută și sub numele de „microlună”. Acest lucru se datorează faptului că, în aprilie, Luna se află la cea mai mare distanță de Pământ în orbita sa, ceea ce o face să apară puțin mai mică și mai puțin luminată decât de obicei. Totuși, această diferență poate fi greu de observat cu ochiul liber.
Luna plină va atinge iluminarea maximă la ora 20:22 EDT (03:22, ora României, duminică, 13 aprilie). Orele locale de răsărit și apus ale Lunii vor varia în funcție de locația din care o observăm.
Fazele Lunii în Aprilie 2025
Luna este un satelit natural al Pământului, având o orbită aproape circulară care durează 27,3 zile. Această durată este cunoscută sub numele de „perioada siderală” și reprezintă timpul necesar pentru ca Luna să revină în aceeași poziție față de stele.
Acest corp ceresc este al cincilea cel mai mare satelit natural din Sistemul Solar și al doilea cel mai vizibil de pe Pământ. Fazele Lunii sunt diferitele forme sub care apare Luna, vizibile de pe Pământ, și includ următoarele denumiri:
- Luna nouă;
- Primul pătrar;
- Lună plină;
- Ultimul pătrar.
Conform Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu, la doi ani după o anumită fază a Lunii, aceeași fază va apărea aproximativ în aceeași zi din calendar.
Fazele Lunii în Aprilie 2025
- Duminică, 6 aprilie – Primul pătrar;
- Luni, 7 aprilie – Luna este în creștere;
- Duminică, 13 aprilie – Luna plină;
- Luni, 14 aprilie – Luna în scădere;
- Luni, 21 aprilie – Ultimul pătrar;
- Duminică, 27 aprilie – Semilună în scădere;
- Luni, 28 aprilie – Lună Nouă.
Această Lună plină din aprilie este cunoscută sub mai multe denumiri, inclusiv „Pink Moon – Luna Roz”, “Sprouting Grass Moon – Luna Ierbii care Răsare”, “Egg Moon – Luna Ouălor” sau “Fish Moon – Luna Peștelui”.