În perioade de presiune bugetară, România revine invariabil la aceeași dezbatere: cota unică sau impozitul progresiv. Tema a fost readusă recent în spațiul public, cu argumentul că impozitarea progresivă ar fi „standardul țărilor civilizate” și soluția pentru reducerea inegalităților sociale.
Întrebarea legitimă nu este însă dacă impozitul progresiv este corect din punct de vedere teoretic, ci dacă este aplicabil corect în România de azi.
Veronica Duțu: „Impozitul progresiv este corect teoretic, dar România nu are structura necesară”
Consultanta fiscală Veronica Duțu explică faptul că impozitul progresiv este, în esență, un instrument fiscal valid, dar doar în anumite condiții economice și instituționale.
„Impozitul progresiv pornește de la un principiu corect: cei cu venituri mai mari pot contribui proporțional mai mult la bugetul de stat. În economii mature, acest model reduce inegalitățile și este acceptat social, pentru că cetățenii văd clar ce primesc în schimbul taxelor plătite.”
Problema apare atunci când acest model este importat mecanic, fără a ține cont de realitățile locale. România nu are o structură de venituri similară cu cea a statelor vest-europene.
„În Germania, Franța sau țările nordice, impozitul progresiv nu se aplică doar salariilor. Există baze largi de impozitare: venituri din capital, investiții, acțiuni, proprietăți. În România, veniturile mari nu sunt obținute preponderent din salarii.”
Cine ar fi afectat în realitate
Potrivit Veronicăi Duțu, aplicarea unui impozit progresiv concentrat pe salarii ar avea un efect paradoxal: nu i-ar taxa pe cei foarte bogați, ci pe cei care nu își pot muta veniturile în alte forme.
„Clasa de mijloc activă — specialiști, manageri, profesioniști care trăiesc exclusiv din salariu — ar deveni principala victimă a unui sistem progresiv prost calibrat. Cei cu venituri mari din dividende, chirii sau structuri juridice ar fi mult mai puțin afectați.”
În plus, într-un mediu cu evaziune ridicată și optimizare fiscală agresivă, riscul este ca sistemul să devină profund inechitabil.
„Cei corecți vor plăti mai mult, iar cei care știu să ocolească sistemul vor plăti la fel ca și până acum. Sau chiar mai puțin.”
De ce cota unică încă funcționează în România
Deși nu este un sistem perfect, cota unică are, în opinia consultantei fiscale, un avantaj major: predictibilitatea.
„Cota unică este simplă, ușor de administrat și transmite un mesaj esențial pentru o economie emergentă: dacă muncești mai mult, rămâi cu mai mult. Pentru o clasă de mijloc fragilă, acest lucru contează enorm.”
Mai mult, aceasta a contribuit la:
- formalizarea veniturilor
- stimularea muncii și a performanței
- creșterea economică post-2005
„Echitatea socială nu se obține doar prin cote mai mari. Se obține prin politici inteligente: deduceri pentru educație și sănătate, TVA redus la bunuri de bază, combaterea reală a evaziunii fiscale.”
Gabriel Biriș: „Întrebarea reală este: din ce luăm impozitul progresiv?”
Dacă poziția Veronicăi Duțu este una de prudență tehnică, consultantul fiscal Gabriel Biriș merge mai departe și pune sub semnul întrebării însăși motivația politică a acestei dezbateri.
„Cei care susțin impozitul progresiv trebuie să explice ce-i mână în luptă. Cu siguranță nu formarea unei clase de mijloc, pentru că asta ar însemna să le lași mai mulți bani în buzunar, nu mai puțini.”
Biriș atrage atenția că nici argumentul creșterii veniturilor bugetare nu stă în picioare, din moment ce cota unică de 16% a adus, istoric, venituri mai mari ca pondere în PIB decât sistemul progresiv anterior.
În plus, statul recunoaște singur că ANAF nu este pregătit pentru un sistem mai complex.
„Ajungem în situația absurdă în care investim bani în sisteme IT și consultanță ca să colectăm, în final, mai puțini bani.”
O temă de diversiune?
În opinia lui Gabriel Biriș, reapariția acestei teme ține mai degrabă de strategie politică, nu de reformă reală.
„Este mai ușor să vorbim despre cote progresive decât despre reforme adevărate: reducerea numărului de UAT-uri, reforma achizițiilor publice, eliminarea privilegiilor, pensiile speciale.”
Concluzia sa este dură:
„Nu le pasă de săraci. Dacă le-ar fi păsat, ar fi investit în educație, infrastructură și ar fi redus corupția. Impozitul progresiv este doar o poveste bună pentru a muta atenția de la ineficiența statului.”Impozitul progresiv nu este o idee greșită. Dar, în România de azi, riscă să fie o idee aplicată prea devreme, prea simplist și cu efecte inverse.
Până când statul nu își rezolvă problemele structurale, orice schimbare de paradigmă fiscală riscă să devină o taxă suplimentară pe corectitudine, nu pe bogăție.
