Solstițiul de vară: începutul verii astronomice
Solstițiul de vară semnifică debutul verii astronomice în emisfera nordică și reprezintă ziua cu cea mai lungă durată de lumină naturală pe parcursul anului. În 2025, acest eveniment va avea loc sâmbătă, 21 iunie, la ora 05:42, conform orei din România, când ziua va dura aproximativ 15 ore și 32 de minute. După acest moment, durata zilei va începe să scadă, iar noaptea va deveni mai lungă, proces ce va continua timp de șase luni, până la solstițiul de iarnă, care va avea loc pe 21 decembrie.
Definiția solstițiului de vară în astronomie
În domeniul astronimiei, solstițiile reprezintă momentele anului în care declinația Soarelui atinge valori extreme: maximă pozitivă la solstițiul de vară și maximă negativă la cel de iarnă. Aceste poziții corespund unghiurilor maxime și minime pe care razele solare le formează cu orizontul în timpul amiezii. Acest fenomen este influențat de înclinarea axei de rotație a Pământului în raport cu planul orbitei sale, cunoscut sub numele de ecliptică.
În timpul solstițiului de vară, Soarele se află la o distanță unghiulară de 23° 27′ nord față de ecuatorul ceresc, urmând o traiectorie diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul Racului. „Denumirea de solstițiu provine din faptul că, în această zi, se produce o schimbare a gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinația sa. La latitudinea medie a României, Soarele atinge o culminație de 67° 52′ deasupra orizontului, ceea ce face ca durata zilei să fie maximă, de 15 ore și 32 de minute, în timp ce noaptea durează doar 8 ore și 28 de minute”, conform Observatorului Astronomic.
Detalii despre solstițiul de vară din 2025
Solstițiul de vară reprezintă momentul în care axa de rotație a Pământului este cel mai mult înclinată spre Soare, ceea ce determină cea mai lungă perioadă de lumină naturală dintr-o zi. Astfel, ziua de 21 iunie va beneficia de aproximativ 15 ore și 32 de minute de lumină solară, înregistrându-se cea mai înaltă poziție a Soarelui pe cer în timpul amiezii.
Semnificația termenului „solstițiu”
Cuvântul „solstițiu” provine din latinescul „solstitium”, care este compus din „sol”, ce înseamnă „soare”, și „stitium”, derivat din verbul „sisto”, ce se traduce prin „a opri” sau „a rămâne constant”. Astfel, solstițiul poate fi interpretat ca „Soarele stă” sau „Soare nemișcat”. De asemenea, termenul are o etimologie duală, având rădăcini și în limba franceză, sub formă de „solstice”.
În fiecare an, au loc două solstiții: unul în luna iunie, denumit solstițiul de vară, care marchează începutul verii astronomice, și altul în luna decembrie, solstițiul de iarnă, ce semnifică cea mai lungă noapte la nord de Ecuator și cea mai scurtă zi la sud. Astfel, când în emisfera nordică se desfășoară solstițiul de iarnă, în emisfera sudică are loc solstițiul de vară și invers.
